miercuri, 30 iulie 2008

Cristofor

Nisipul imi va arde talpile. Plamanii se vor infrupta cu nesat din aerul sarat. Pustietatea imi va invalui sufletul, adormindu-l cu vise dantelate. Mintea va canta cu fiecare val spart. Trupul va tresari la fiecare tipat de pescarus.
Undeva pe malul marii, Cristofor, calul de lemn al Mariei, asteapta o alta mangaiere, un nou imbold.

Vin. Asteapta-ma.

luni, 28 iulie 2008

Oglinda

"Mami, esti cea mai frumoasa din tara"
"Nu, mama, tu esti"
Palmele mici se opresc pe obrajii mei, invaluindu-i in caldura. Ochii negri si seriosi ma privesc bine, scotocind prin unghere.
"Inca nu"

Oglinda si Alba ca Zapada.

sâmbătă, 26 iulie 2008

Frig

A inceput la suprafata. Odata cu ploile. Odata cu norii negri ce navaleau din toate colturile lumii. Adunasera in ei ura si priviri negre. Si lasau sa curga peste mine zloata omenirii. Ploi mocanesti, incete, repetitive. Ploi fara sens. Si frigul inainta. Pielea, mainile, nasul, mintea, sinapsele. Apoi sufletul. Ca o gheara. Valuri de gheata. Nu intelegeam de unde atata ploaie si atata frig. Luna mea e calda. M-am nascut sub semnul focului. Soarele ma face sa rad. Sa cant. Ploaia e buna toamna. Cand sufletul obosit de caldura verii se moleseste si viseaza cu ochii pe fereastra uda. Ploaia vara ar trebui sa fie puternica. Plina de viata. Si calda.
Norii albi si pufosi alunga griul ultimei saptamani. Se fugaresc. Poate de maine...
Imi vreau soarele inapoi. Sa pisicesc iar tolanita pe un sezlong. Pielea sa se incalzeasca. Apoi mainile, nasul, mintea. Si sufletul. Sa arda de prea mult soare. Vreau soare in ochi. Promit sa nu ma stramb. Si trandafiri roz. Ca vreau eu. Roz. Da ? Cu mici picaturi de roua pe ei.
Vezi cat de putin vreau ? Roz si soare. Imi ajunge.

joi, 24 iulie 2008

33

- Spune 33
- Nu vreau !
- Spune 33
- NU VREAU !
- Spune 32 atunci
- 32. Multumit ?
- Shhhhhhhhhhhhh

Cu stetoscopul pe spatele meu, zambea ascuns. Simteam zambetul, pornit din inima. Respiram adanc si imi imaginam cum e sa simti fiecare suflu al omului de langa tine, fiecare murmur, fiecare soapta, fiecare bataie a inimii. Cum bate o inima emotionata ? Dar una trista ? Una indragostita ? Una nepasatoare ? Oare in stetoscop se aud fluturasii din stomac ? Ar trebui.
32 a trecut. Cu greu, cu tarairi. Cu dezamagiri. Cu lupta continua. Cu groaza. Totusi cu capul sus. Am biruit ? Nu. Dar am luptat cinstit. Razboiul continua. Deasupra lui plutesc florile rosii. Nu imi mai pasa ce le-a inrosit. Le iau asa cum sunt. Poate e sangele meu. Poate al altcuiva. Poate al ei. Poate sunt ele asa, rosii ca sangele, rosii de prea multa viata.
Imi canta azi Diana Krall. In surdina, aproape in soapta. Vocea ei se impleteste usor pe gandurile mele, le rasfira si le rastoarna.

Chill me some wine, keep standing by
Just entertain me, champagne me

Alintatul suna atat de bine cantat de ea.

Cut me a rose, make my tea with the petals.

Odata... candva...

-Spune 33
- 33

Surprise

Lee mi-a facut o surpriza azi. Imi e aproape de suflet prin legaturi nascute fara sa stim cand si cum. Prin multele si amestecatele preferinte muzicale. Prin cartile iubite. Prin fetele nascute in aceeasi luna sub semnul aceleiasi zodii. Prin jazz sau rock amestecate cu aroma difuza a unui coniac bun. Prin povesti nascute virtual.
Lee e Rock Queen in Wonderland si ii sta bine asa. Natural. Fara prefacatorii.

Multumesc

miercuri, 23 iulie 2008

Baclavale

Moi, lipicioase, dulci, atat de dulci ca altceva isi pierde gustul in comparatie cu ele. Untoase, cu aroma fina si abia perceptibila de nuca rasa. Cu crusta putin tare si miezul surprinzator de moale. Plutesc baclavalele in miere. O poveste intreaga se imprastie in gura cand musti din ele. Aromele se intrepatrund, se amesteca, se imbina, se imperecheaza ca apoi sa explodeze in acel gust unic. Baclavalele poarta in ele mersul leganat al turcoaicelor si graiul lor dulce. Baclavalele au in ele aromele zilelor de leneveala si a sporovaielilor din serai. Baclavalele sunt placere si extaz.

Pe farfuria rosie, intr-un contrast perfect, baclavalele ma ispitesc si imi fac cu ochiul. Niciodata nu le-am mai simtit asa. Umbra de scortisoara aluneca prin aroma mierii.

Salem alecum !

Fluturele, paianjenul si Pantera Roz

Eh, nu are un ochi, si ?



Niciodata mainile nu sunt prea mici pentru o strangulare buna :)))



Fluturele (de fapt e maimuta undercover), paianjenul si Panteruta.



O mica parte din cheful monstruos al piticilor din dotare. Sa-mi traiasca :)))