Din plin

Sfarsitul de saptamana a adus cu el bucurii, mirari, nou, emotii, aventura, ochi largi si suflet plin. Am cunoscut oameni care traiesc pentru un vis si isi traiesc visele. Oameni care fac sacrificii enorme pentru pasiunea lor. Oameni minunati, dedicati, seriosi cand e nevoie, glumeti si veseli cand e de relax. Mi-am promis ca o sa ii mai intalnesc. Si sigur se va intampla. Duc cu ei povesti despre limite invinse, despre lumea vazuta din alt unghi, despre nori si vant. Despre cum e sa atingi cerul. Despre stele ce palesc.

La 7 dimineata erau deja acolo. Analizau cerul, vantul, viteza, curentii de aer. Se trezisera la 5. Nacelele asteptau cuminti, insirate. Parca nerabdatoare. Inainte de 7 deja se vedeau primele flacari de proba. Arzatoarele se umflau in pene si suflau foc ca niste dragoni infuriati. Si omul, jumatate din marimea flacarilor, le controla, le mangaia, le imblanzea. Apoi au aparut petele colorate in iarba. Albastre, alb cu rosu, galben cu rosu, un curcubeu, altul verde ca iarba. Mai mari, mai mici, se intindeau lenese, desfasurate de maini pricepute. Maini nerabdatoare, emotionate de ceea ce stiau ca va urma. Aerul cald, impins de ventilatoare mari se strecura sub ele. Inainte sa iti dai seama toate acele pete din iarba au devenit pete pe cer. Un cer gri, deloc vesel. Baloanele se ridicau incet, stapanite de nacela grea. "Haideti, repede, inauntru" striga la noi omul carunt cu ochi clari si albastri. Calatoria... Deasupra tuturor. Zborul cu balonul e altfel decat cel cu avionul. Esti expus si totusi sigur ca acei oameni stiu exact ce fac. Nacela mangaia incet varfurile copacilor. Senzatiile de prabusire sau de liniste se amestecau vibrant, te faceau sa tremuri. Caldura flacarilor te faceau sa iti acoperi parul, de frica sa nu te arzi. Incet am aterizat. 40 de minute ? Cand au trecut ? Copila din bratele mele radea cu mainile in jurul gatului meu: Mai vreau... Si eu mai vreau. Dar alta data. A durat cam o ora sa adunam balonul. A durat cam 2 ore pregatirea de plecare. Atata munca, pentru 40 de minute de zbor. Si fericirea din ochii lor spunea totul. Veniti de departe, obositi de drum, de trezitul devreme, totusi nimic nu le-a stat in cale. M-am inclinat in fata lor, cu respect. Oamenii astia traiesc pentru visul lor. Si se hranesc din el. Am sa revin cu poze si povesti. Atunci cand gandurile se vor aseza cuminti la locul lor.