miercuri, 5 mai 2010

Dodi

Acum 9 ani jumatate, in noaptea de 13 spre 14 septembrie am visat un cocker arlechin. era al meu, puiut si ne jucam. A doua zi m-a sunat un prieten drag si mi-a spus ca are catelusa lui pui si ca ma asteapta sa ii vad si sa imi aleg puiul pe care mi-l promisese. L-am intrebat imediat: E si un arlechin ? De unde stii ? L-am visat...

Asa a ajuns Dodi la noi. Numele ii vine de la faptul ca era cel mai blegut si cel mai mototol si cel mai gras din cuib. Dodoleata = Dodi. Dodo, bolovanelu, tantalau, mai nou, dupa zuza mea : Dodelu.

Dodi... barbatul care sarea in gatul oricarui mascul, indiferent de rasa. Dodi, catelul care o lasa pe maimuta mea sa se ridice in doua picioare tinandu-se de urechile lui. Dodi, protectorul care se aseza intre cosuletele copiilor (cand i-am adus acasa din matern) si orice vizitator, urmarindu-le orice miscare foarte atent. Dodi, sufletul care mi se aseza la picioare sau isi punea botul pe genunchii mei de fiecare data cand plangeam sau eram suparata.

Dodi mai are cateva zile de trait. Bolnav de boala aceea pe care nu o rostim niciodata ne priveste neputincios si trist.

Astazi a trebuit sa le spun copiilor ca in curand catelul nostru ne va parasi. Lacrimi, durere, intrebari... Bia a trecut mai usor peste asta, Robi inca sufera desi nu arata. "O sa ne mai luam alt catel, mami? La fel ca Dodi?"

Da... candva...

vineri, 12 martie 2010

Andrei mai are 744 de ore de trăit…

De la Green prin intermediul Preasfericei

e facem pentru el?
Andrei are numai 27 de ani şi are cancer şi pentru el banii sunt importanţi, aduc viaţă, aduc fericirea. Mă gîndeam că m-am bazat pe voi de fiecare dată cînd am avut nevoie. Acum am nevoie să mă sprijiniţi să-l ajutăm pe Andrei cu cît putem fiecare. Oricît.
Ştiu că nu aveţi timp să citiţi rîndurile şi stiu că un drum la bancă e un infern. Ştiu că poate nu aveţi romtelecom la dispoziţie şi că poate nu aveţi bani să oferiţi, însă ştiu că aveţi un suflet măreţ. Fac apel!
Propun celor care nu pot ajunge la o bancă să stabilim o zi să facem o chetă aşa cum am făcut de Crăciun. Îl rugăm şi pe Bogdan, prietenul lui să ni se alăture să ajungă banii repede acolo unde trebuie.

De pe blogul lui Andrei:

Eu sunt Andrei.
Am 27 de ani si mi se spune ca mai am de trait o luna.
Adica 31 de zile. Asta inseamna 744 de ore. Boala mea are un nume simplu: cancer. Dar ce se intampla cu mine din cauza ei nu este asa de simplu.
Ca sa pot sa mai traiesc chiar si o zi in plus, in fiecare ora din restul vietii mele trebuie sa strang 130 lei. La un calcul simplu, atata costa viata mea.
Mama lui face un apel disperat:
Va scriu aceste randuri in speranta ca ne veti putea ajuta. Ma numesc Eleonara Dalban, iar fiul meu, Andrei Ioan Dalban – angajat UTI, sufera de cancer intr-o stare avansata avand nevoie urgenta de tratament la o clinica din strainatate. Sunt vaduva dar am incercat sa ma descurc, insa situatia financiara a devenit precara si am nevoie de ajutorul dvs pentru a salva viata unicului copil. Am sa va spun in cateva cuvinte cum a evoluat aceasta boala (analizele si investigatiile le regasiti atasat):
In faza initiala a aparut adenopatie latero-cervicala dreapta (inflamatia mult vizibila a unui ganglion limfatic); in urma biopsiei acesta s-a dovedit a fi un melanom malign, tumora mama descoperindu-se la nivelul scalpului.
Imediat a inceput tratamentul recomandat de medicii oncologi si anume interferonul (Intron A) in doze mari (de trei ori pe saptamana); apoi a efectuat un RMN al intregului corp care nu evidentia alte tumori.
In ianuarie 2009 a mai fost efectuat un examen PET/CT in urma caruia nu a fost detectata nici o tumora. Nici la al doilea PET/CT, efectuat la sapte luni de la primul, si nici in urma altor consultatii, nu s-au descoperit alte tumori.
In septembrie 2008 a expectorat doua formatiuni de aprox. 3 cm care in urma biopsiei s-au dovedit a fi tot de natura maligna.
Ca urmare a inceput tratamentul cu citostatice, respectiv cisplatin in prima zi de tratament, urmat de 5 zile de dacarbazin ( achizitionat din Germania si Austria), in doze mari, la interval de 28 de zile.
Bogdan Draganica: Intr-un timp scurt boala a avansat, avand acum multiple metastaze cerebrale, pulmonare, hepatice si ganglionare.
Ca sa poata sa supravietuiasca are nevoie URGENT de un tratament pe care il poate urma doar la o clinica din strainatate, intrucat Romania nu dispune de aparatura medicala necesara.
Cyberknife este cea mai avansata forma de radiochirurgie, prin care tumora este distrusa cu o minima expunere la radiatie a tesutului normal din jurul sau. Sistemul de chirurgie robotizata CyberKnife este unicul sistem de radiochirurgie realizat pentru tratarea cu o acuratete sub milimetrica a tumorilor aflate oriunde in organism. Asadar aceasta metoda ofera o optiune aditionala pentru multim pacienti diagnosticati anterior cu tumori inoperabile sau complexe din punct de vedere chirurgical.
Bogdan Draganica: Iata cateva din centrele unde se practica acest tip de radiochirurgie se gaseste in urmatoarele centre din Europa: Centre Alexis Vautrin – Nancy, France; Centre Antoine Lacassagne – Nice, France; Centre Oscar Lambret – Lille, France; European Cyberknife Center Munich-Grosshadern – Munich, Germany; Anadolu Saglik Merkezi Iletisim Bilgileri – Istanbul, Turkey.
Regasiti atasat costurile estimate pt acest tip de tratament. Ar fi aproximativ 30 000 EUR, insa nu am reusit sa strang decat 5000 EUR. VA ROG DIN SUFLET SA MA AJUTATI SA-MI SALVEZ UNICUL MEU FIU. Este tot ce mi-a ramas pe lumea aceasta!
Donatiile se pot face in contul :
RO38CECEB20002RON0002656, deschis la CEC BANK, beneficiar DALBAN ANDREI IOAN (avand si eu imputernicire), CNP 1830214410031, monedaRON.
5 € la numarul 0900 900 600
- accesabil numai in retea Romtelecom
Bogdan Draganica: Pt orice detalii suplimentare va rog sa ma apelati pe numarul de telefon: 0741153406.
Va multumesc din suflet!
Dumnezeu sa va ajute si sa va ocroteasca!
Vă rog să spuneţi mai departe. Să postaţi pe bloguri. Să anunţaţi la muncă… sunt sigură că putem reuşi ceva.

duminică, 21 februarie 2010

Chef

Chef de plecat pe clocauri in cautarea primilor muguri. Chef de atarnat aparatul foto in gat si fotografiat picioare in iarba uda. Chef de privit norii culcata pe pamantul mirosind a viata. Chef de ras la soare. Chef de revenit la viata, de iesit din malul care o iarna intreaga mi s-a adunat pe suflet si pe neuron. Chef de mangaiat chitara incet, sa nu se sperie, dupa o iarna de somnolenta. Chef de privit in ochi oamele dragi in timp ce ne gustam reciproc cafelele. Chef de tine... asa cum te-am vazut ultima oara. Chef de Cherry Coke si pizza undeva pe o terasa, doar noi, cafelele si barfele aferente. Chef de viata. Chef.

luni, 1 februarie 2010

Noua obsesie - De la lupoaica

Cum ziceam... noua obsesie, luata de la lupoaica e



Postata in special pentru Did

joi, 10 decembrie 2009

Cica

... e gata anul. Si eu refuz, din nou, sa trag linia si sa calculez. Si totusi e liniste. Pentru lista de anul viitor este in fruntea afisului acel loc mic, intim, drag, colorat si cu multa muzica. in sfarsit, un loc al meu. Roz si cu fluturi (hai, nah, nu chiar, dar sigur asa il voi simti).

joi, 20 august 2009

Pe scurt... concediul

Cred ca doar acum am reusit sa revin din concediu. Sau poate ca nici acum complet. Inca inchid ochii si valurile revin spargandu-se linistit. Sunetul acela e definitiv in mintea mea. In fiecare an are alte nuante, alte conotatii, alti stropi imprastiati in soare.
Apoi muntele. Verde. Aer. Izvoare. Paduri. Gheata pesterilor, nebanuita in caldura de afara. Mic miracol.

Cadourile de ziua mea vor avea un loc numai al lor. Pentru ca merita. Macii, cartea ce aseaza usor pe corzile chitarii, cantaretul cu pantaloni hip ce poarta cu el amintirea Jay-ului si a celor cateva scurte ore petrecute cu ea pe o terasa. Stropul de tristete provenit din blonzeala noastra care a uitat ca aveam si aparate foto la noi. Dar asta va urma... cand ea si B vor ajunge pe aici. Caci si ei au promis. B. nu a fost o surpriza. E exact cum mi l-am inchipuit. Acolo unde trebuie.

Urmeaza Piatra Craiului. Apoi lupoaica si Bubu. Si prima zi de scoala. Emotii multe adunate, ingramadite, amestecate. Si nu se bat. Nu se cearta. Se impletesc frumos cu sunetul valurilor, cu mirosul sarat, cu scoicile cu umbre de inimi.








miercuri, 15 iulie 2009

Hora

20 mai. Ziua in care am primit Hora. Nu e prima mea chitara, candva demult, in copilarie am mai cantat. Acum insa e altfel. E liniste. Nu stiu cum suna pentru altii, dar pentru mine suna a liniste. Si incet incet unele vise chiar devin realitate. Si incet incet partea aceea din mine ingropata in cotidian, in nevoi, in fugi, iese la suprafata si se hraneste cu tot ce prinde: bijuterii, chitari, pensule si culori. E anul regasirilor. E anul esarfei albe cu maci. Esarfa pictata pentru mine de o mana coborata din povesti. In casuta ei voi poposi in curand. Dar pana atunci cant, modelez, pictez.