Chef

Chef de plecat pe clocauri in cautarea primilor muguri. Chef de atarnat aparatul foto in gat si fotografiat picioare in iarba uda. Chef de privit norii culcata pe pamantul mirosind a viata. Chef de ras la soare. Chef de revenit la viata, de iesit din malul care o iarna intreaga mi s-a adunat pe suflet si pe neuron. Chef de mangaiat chitara incet, sa nu se sperie, dupa o iarna de somnolenta. Chef de privit in ochi oamele dragi in timp ce ne gustam reciproc cafelele. Chef de tine... asa cum te-am vazut ultima oara. Chef de Cherry Coke si pizza undeva pe o terasa, doar noi, cafelele si barfele aferente. Chef de viata. Chef.

Noua obsesie - De la lupoaica

Cum ziceam... noua obsesie, luata de la lupoaica e



Postata in special pentru Did

Cica

... e gata anul. Si eu refuz, din nou, sa trag linia si sa calculez. Si totusi e liniste. Pentru lista de anul viitor este in fruntea afisului acel loc mic, intim, drag, colorat si cu multa muzica. in sfarsit, un loc al meu. Roz si cu fluturi (hai, nah, nu chiar, dar sigur asa il voi simti).

Pe scurt... concediul

Cred ca doar acum am reusit sa revin din concediu. Sau poate ca nici acum complet. Inca inchid ochii si valurile revin spargandu-se linistit. Sunetul acela e definitiv in mintea mea. In fiecare an are alte nuante, alte conotatii, alti stropi imprastiati in soare.
Apoi muntele. Verde. Aer. Izvoare. Paduri. Gheata pesterilor, nebanuita in caldura de afara. Mic miracol.

Cadourile de ziua mea vor avea un loc numai al lor. Pentru ca merita. Macii, cartea ce aseaza usor pe corzile chitarii, cantaretul cu pantaloni hip ce poarta cu el amintirea Jay-ului si a celor cateva scurte ore petrecute cu ea pe o terasa. Stropul de tristete provenit din blonzeala noastra care a uitat ca aveam si aparate foto la noi. Dar asta va urma... cand ea si B vor ajunge pe aici. Caci si ei au promis. B. nu a fost o surpriza. E exact cum mi l-am inchipuit. Acolo unde trebuie.

Urmeaza Piatra Craiului. Apoi lupoaica si Bubu. Si prima zi de scoala. Emotii multe adunate, ingramadite, amestecate. Si nu se bat. Nu se cearta. Se impletesc frumos cu sunetul valurilor, cu mirosul sarat, cu scoicile cu umbre de inimi.

Hora

20 mai. Ziua in care am primit Hora. Nu e prima mea chitara, candva demult, in copilarie am mai cantat. Acum insa e altfel. E liniste. Nu stiu cum suna pentru altii, dar pentru mine suna a liniste. Si incet incet unele vise chiar devin realitate. Si incet incet partea aceea din mine ingropata in cotidian, in nevoi, in fugi, iese la suprafata si se hraneste cu tot ce prinde: bijuterii, chitari, pensule si culori. E anul regasirilor. E anul esarfei albe cu maci. Esarfa pictata pentru mine de o mana coborata din povesti. In casuta ei voi poposi in curand. Dar pana atunci cant, modelez, pictez.

Draga Cristofor

Anul acesta in locul esarfei violet pe care marea a inapoiat-o zdrentuita va aparea o esarfa alba cu maci. Mai e putin...

Vernisaj

Joi, 11 iunie, Arad, sala Clio, ora 18. Vernisaj foto al dragului meu prieten Vio Gantner.

Pentru ca uneori o imagine face mai mult decat o poveste.

Si un mic demo

Va asteptam