10 ani

Din 30 am aparut jumatate la intalnirea de 10 ani. Din jumatatea asta, mai mult de jumatate sunt acum "adulti", cu preocupari, profesori majoritatea, seriosi, cu cravatele la gat chiar si in pijama. Eu nu am crescut destul. Si nici nu vreau. Depanam amintiri. Amintiri cu excursii, cu chefuri, cu betii monstuoase, amintiri cu examene nedate ca nu am reusit sa ne trezim dupa vreo sedinta de "invatat" intensiv, amintiri cu zile petrecute in orice alta sala decat cea de curs jucand cruce, amintiri cu certuri, cu iubiri, cu ras mult, cu plans, cu dureri impartasite in taina noptii, in timp ce restul dormeau imprastiati. Amintirile unor fosti studenti care au stiut cum sa faca din acei ani mai mult decat "anii in care am invatat". Am vazut nasuri inalte, cineva a spus ca nu danseaza pentru ca nu danseaza decat cu sotul. Am vazut priviri dezaprobatoare pentru ca am avut tupeul sa dansez cu acelasi tip aproape o ora. Ha.
In timp ce noi radeam depanand atatea povesti, restul povesteau de examene, de carierele ca profesori, de copii. Da, si eu am vorbit un pic de copii, dar ideea intalnirii era sa ne mai distram o data impreuna. Sigur ca vroiam sa stiu care s-a casatorit, cati prunci au, pe unde umbla, daca preadau sau nu, dar sincer, nu vroiam sa vorbesc despre asta toata seara. Nu noaptea, ca pe la 10 seara ramaseseram vreo 8 omi. Printre care si fostul nostru decan. Om frumos, el nu e "adult" inca :))) Am ras cu el mai mult decat cu 10 fosti colegi, iar sotia lui a dansat mai mult decat colegii mei.
M-am bucurat ca i-am vazut, m-am intristat ca i-am vazut atat de mari si importanti. Crestem toti, dar e pacat ca uitam ca in viata e loc si de nebunii. Ma gandeam la atati prieteni cu functii importante, prin primarie, altii avocati, doctori, care la orice chef devin pusti de 18 ani, fara functii, fara griji, fara inhibitii create de cravata.
Poate pana la urmatoarea intalnire vor creste si ei destul cat sa invete sa se distreze. Intre timp, eu refuz sa imi pun cravata in afara orelor de lucru.