Dodi

Acum 9 ani jumatate, in noaptea de 13 spre 14 septembrie am visat un cocker arlechin. era al meu, puiut si ne jucam. A doua zi m-a sunat un prieten drag si mi-a spus ca are catelusa lui pui si ca ma asteapta sa ii vad si sa imi aleg puiul pe care mi-l promisese. L-am intrebat imediat: E si un arlechin ? De unde stii ? L-am visat...

Asa a ajuns Dodi la noi. Numele ii vine de la faptul ca era cel mai blegut si cel mai mototol si cel mai gras din cuib. Dodoleata = Dodi. Dodo, bolovanelu, tantalau, mai nou, dupa zuza mea : Dodelu.

Dodi... barbatul care sarea in gatul oricarui mascul, indiferent de rasa. Dodi, catelul care o lasa pe maimuta mea sa se ridice in doua picioare tinandu-se de urechile lui. Dodi, protectorul care se aseza intre cosuletele copiilor (cand i-am adus acasa din matern) si orice vizitator, urmarindu-le orice miscare foarte atent. Dodi, sufletul care mi se aseza la picioare sau isi punea botul pe genunchii mei de fiecare data cand plangeam sau eram suparata.

Dodi mai are cateva zile de trait. Bolnav de boala aceea pe care nu o rostim niciodata ne priveste neputincios si trist.

Astazi a trebuit sa le spun copiilor ca in curand catelul nostru ne va parasi. Lacrimi, durere, intrebari... Bia a trecut mai usor peste asta, Robi inca sufera desi nu arata. "O sa ne mai luam alt catel, mami? La fel ca Dodi?"

Da... candva...

Andrei mai are 744 de ore de trăit…

De la Green prin intermediul Preasfericei

e facem pentru el?
Andrei are numai 27 de ani şi are cancer şi pentru el banii sunt importanţi, aduc viaţă, aduc fericirea. Mă gîndeam că m-am bazat pe voi de fiecare dată cînd am avut nevoie. Acum am nevoie să mă sprijiniţi să-l ajutăm pe Andrei cu cît putem fiecare. Oricît.
Ştiu că nu aveţi timp să citiţi rîndurile şi stiu că un drum la bancă e un infern. Ştiu că poate nu aveţi romtelecom la dispoziţie şi că poate nu aveţi bani să oferiţi, însă ştiu că aveţi un suflet măreţ. Fac apel!
Propun celor care nu pot ajunge la o bancă să stabilim o zi să facem o chetă aşa cum am făcut de Crăciun. Îl rugăm şi pe Bogdan, prietenul lui să ni se alăture să ajungă banii repede acolo unde trebuie.

De pe blogul lui Andrei:

Eu sunt Andrei.
Am 27 de ani si mi se spune ca mai am de trait o luna.
Adica 31 de zile. Asta inseamna 744 de ore. Boala mea are un nume simplu: cancer. Dar ce se intampla cu mine din cauza ei nu este asa de simplu.
Ca sa pot sa mai traiesc chiar si o zi in plus, in fiecare ora din restul vietii mele trebuie sa strang 130 lei. La un calcul simplu, atata costa viata mea.
Mama lui face un apel disperat:
Va scriu aceste randuri in speranta ca ne veti putea ajuta. Ma numesc Eleonara Dalban, iar fiul meu, Andrei Ioan Dalban – angajat UTI, sufera de cancer intr-o stare avansata avand nevoie urgenta de tratament la o clinica din strainatate. Sunt vaduva dar am incercat sa ma descurc, insa situatia financiara a devenit precara si am nevoie de ajutorul dvs pentru a salva viata unicului copil. Am sa va spun in cateva cuvinte cum a evoluat aceasta boala (analizele si investigatiile le regasiti atasat):
In faza initiala a aparut adenopatie latero-cervicala dreapta (inflamatia mult vizibila a unui ganglion limfatic); in urma biopsiei acesta s-a dovedit a fi un melanom malign, tumora mama descoperindu-se la nivelul scalpului.
Imediat a inceput tratamentul recomandat de medicii oncologi si anume interferonul (Intron A) in doze mari (de trei ori pe saptamana); apoi a efectuat un RMN al intregului corp care nu evidentia alte tumori.
In ianuarie 2009 a mai fost efectuat un examen PET/CT in urma caruia nu a fost detectata nici o tumora. Nici la al doilea PET/CT, efectuat la sapte luni de la primul, si nici in urma altor consultatii, nu s-au descoperit alte tumori.
In septembrie 2008 a expectorat doua formatiuni de aprox. 3 cm care in urma biopsiei s-au dovedit a fi tot de natura maligna.
Ca urmare a inceput tratamentul cu citostatice, respectiv cisplatin in prima zi de tratament, urmat de 5 zile de dacarbazin ( achizitionat din Germania si Austria), in doze mari, la interval de 28 de zile.
Bogdan Draganica: Intr-un timp scurt boala a avansat, avand acum multiple metastaze cerebrale, pulmonare, hepatice si ganglionare.
Ca sa poata sa supravietuiasca are nevoie URGENT de un tratament pe care il poate urma doar la o clinica din strainatate, intrucat Romania nu dispune de aparatura medicala necesara.
Cyberknife este cea mai avansata forma de radiochirurgie, prin care tumora este distrusa cu o minima expunere la radiatie a tesutului normal din jurul sau. Sistemul de chirurgie robotizata CyberKnife este unicul sistem de radiochirurgie realizat pentru tratarea cu o acuratete sub milimetrica a tumorilor aflate oriunde in organism. Asadar aceasta metoda ofera o optiune aditionala pentru multim pacienti diagnosticati anterior cu tumori inoperabile sau complexe din punct de vedere chirurgical.
Bogdan Draganica: Iata cateva din centrele unde se practica acest tip de radiochirurgie se gaseste in urmatoarele centre din Europa: Centre Alexis Vautrin – Nancy, France; Centre Antoine Lacassagne – Nice, France; Centre Oscar Lambret – Lille, France; European Cyberknife Center Munich-Grosshadern – Munich, Germany; Anadolu Saglik Merkezi Iletisim Bilgileri – Istanbul, Turkey.
Regasiti atasat costurile estimate pt acest tip de tratament. Ar fi aproximativ 30 000 EUR, insa nu am reusit sa strang decat 5000 EUR. VA ROG DIN SUFLET SA MA AJUTATI SA-MI SALVEZ UNICUL MEU FIU. Este tot ce mi-a ramas pe lumea aceasta!
Donatiile se pot face in contul :
RO38CECEB20002RON0002656, deschis la CEC BANK, beneficiar DALBAN ANDREI IOAN (avand si eu imputernicire), CNP 1830214410031, monedaRON.
5 € la numarul 0900 900 600
- accesabil numai in retea Romtelecom
Bogdan Draganica: Pt orice detalii suplimentare va rog sa ma apelati pe numarul de telefon: 0741153406.
Va multumesc din suflet!
Dumnezeu sa va ajute si sa va ocroteasca!
Vă rog să spuneţi mai departe. Să postaţi pe bloguri. Să anunţaţi la muncă… sunt sigură că putem reuşi ceva.

Chef

Chef de plecat pe clocauri in cautarea primilor muguri. Chef de atarnat aparatul foto in gat si fotografiat picioare in iarba uda. Chef de privit norii culcata pe pamantul mirosind a viata. Chef de ras la soare. Chef de revenit la viata, de iesit din malul care o iarna intreaga mi s-a adunat pe suflet si pe neuron. Chef de mangaiat chitara incet, sa nu se sperie, dupa o iarna de somnolenta. Chef de privit in ochi oamele dragi in timp ce ne gustam reciproc cafelele. Chef de tine... asa cum te-am vazut ultima oara. Chef de Cherry Coke si pizza undeva pe o terasa, doar noi, cafelele si barfele aferente. Chef de viata. Chef.

Noua obsesie - De la lupoaica

Cum ziceam... noua obsesie, luata de la lupoaica e



Postata in special pentru Did

Cica

... e gata anul. Si eu refuz, din nou, sa trag linia si sa calculez. Si totusi e liniste. Pentru lista de anul viitor este in fruntea afisului acel loc mic, intim, drag, colorat si cu multa muzica. in sfarsit, un loc al meu. Roz si cu fluturi (hai, nah, nu chiar, dar sigur asa il voi simti).

Pe scurt... concediul

Cred ca doar acum am reusit sa revin din concediu. Sau poate ca nici acum complet. Inca inchid ochii si valurile revin spargandu-se linistit. Sunetul acela e definitiv in mintea mea. In fiecare an are alte nuante, alte conotatii, alti stropi imprastiati in soare.
Apoi muntele. Verde. Aer. Izvoare. Paduri. Gheata pesterilor, nebanuita in caldura de afara. Mic miracol.

Cadourile de ziua mea vor avea un loc numai al lor. Pentru ca merita. Macii, cartea ce aseaza usor pe corzile chitarii, cantaretul cu pantaloni hip ce poarta cu el amintirea Jay-ului si a celor cateva scurte ore petrecute cu ea pe o terasa. Stropul de tristete provenit din blonzeala noastra care a uitat ca aveam si aparate foto la noi. Dar asta va urma... cand ea si B vor ajunge pe aici. Caci si ei au promis. B. nu a fost o surpriza. E exact cum mi l-am inchipuit. Acolo unde trebuie.

Urmeaza Piatra Craiului. Apoi lupoaica si Bubu. Si prima zi de scoala. Emotii multe adunate, ingramadite, amestecate. Si nu se bat. Nu se cearta. Se impletesc frumos cu sunetul valurilor, cu mirosul sarat, cu scoicile cu umbre de inimi.

Hora

20 mai. Ziua in care am primit Hora. Nu e prima mea chitara, candva demult, in copilarie am mai cantat. Acum insa e altfel. E liniste. Nu stiu cum suna pentru altii, dar pentru mine suna a liniste. Si incet incet unele vise chiar devin realitate. Si incet incet partea aceea din mine ingropata in cotidian, in nevoi, in fugi, iese la suprafata si se hraneste cu tot ce prinde: bijuterii, chitari, pensule si culori. E anul regasirilor. E anul esarfei albe cu maci. Esarfa pictata pentru mine de o mana coborata din povesti. In casuta ei voi poposi in curand. Dar pana atunci cant, modelez, pictez.

Draga Cristofor

Anul acesta in locul esarfei violet pe care marea a inapoiat-o zdrentuita va aparea o esarfa alba cu maci. Mai e putin...

Vernisaj

Joi, 11 iunie, Arad, sala Clio, ora 18. Vernisaj foto al dragului meu prieten Vio Gantner.

Pentru ca uneori o imagine face mai mult decat o poveste.

Si un mic demo

Va asteptam

Alina Manole si Festival folk

Weekendul viitor (adica 8-10 mai) festival folk. Cu Alina Manole. In sfarsit o vad live. SI Mardare, Dididna, Bodolan, Poesis, Zoia Alecu. SI altii, unii pe care nu ii stiu, altii mult prea cunoscuti.

... ne vedem la chitari, da ?

http://folkblog.wordpress.com/2009/04/28/folkfest-arad-la-cea-de-a-cincea-editie/

Fulgu

La iarba verde. Cockerul din dotare manca iarba linistit. Maimuta, dupa o perioada de meditare adanca:

Mami, Dodi iar mananca iarba. Deseara o sa ne dea lapte !

Fulga ? Noooooooooooooooo, Fulgu

Si te-ai dus dulce minune

Mail. Va anuntam... 4 bilete...

4 bilete la trupa care mi-a alintat neuronul atatia ani. 4 bilete la primul metal al copilariei. 4 bilete la caseta aceea uzata de prea mult ascultat, intr-o vreme de demult cand metalul se gasea pe sub mana. Caseta inca mai exista. La loc de cinste, acasa la S. The Jack, TNT, Back in black, You shook me all night long, What do you do for money, honey. Caseta amintirilor. 4 bilete, topaitul pe scaun, asteptarea, bucuria, nerabdarea. Fericire. Mergeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeem la concert, urlau gandurile printre lacrimi.

Apoi vestea. Ca era prea frumos sa fie adevarat. Si alte lacrimi au aparut. Alte urlete. Dezamagirea. A mai ramas Belgradul. Prea scump acum, probabil va pica si el de pe lista.

Candva, cand voi creste mare, voi merge la un concert al lor. Pana atunci ramane caseta aceea si...

Cutiile

Ne chinuie inspiratia si nevoia de primavara. Asa ca subsemnata si draga de Corinne am nascocit cutiile de primavara puse frumos in vitrina si asortate cu martisoare. Mai urmeaza si altele si inspiratia inca da tarcoale vuind, asa ca speram sa urmeze multe alte idei salvatoare si primavaratice.

Sa fie primavara !

A promis

Me: deci hai sa-ti zic
lupoaica: zi
Me: cand vii la noi, ca vii anul asta, clar ? , faci pizza
Me: am zis
lupoaica: promit
lupoaica: si promit
lupoaica: si ca vin si ca fac
Me: asaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
lupoaica: da inghetata o dai tu
Me: clar



Na, acuma nu mai poti sa dai inapoi. E oficial. Ai promis. :D

Zona tampon

Maaaaaaaaaaaaaaaaaah, m-am saturat sa fiu io aia care sta intre omi si le face pe toate sa cada in picioare. M-am saturez sa fiu mediator. M-am saturat sa imbrac un rahat mare si puturos in culorile curcubeului si sa il fac cea mai minunata surpriza din universs. M-am saturat sa spun lucrurile in asa fel incat sa fie ce sunt, dar sa para mai bune. Vreau o pauza. Zona tampon se inchide. Ia mai descurcati-va singuri. Sunteti adulti, ia apucati-va sa invatati sa spuneti ce aveti de zis fara intermediari. Mi s-a terminat inspiratia. Le am pe ale mele, destule, cu care ma lupt zi de zi, in liniste, fara sa va deranjez. Probabil de aia aveti voi impresia ca imi e totul roz. Well, nu imi e, dar mi le imbrac asa, ca pe rahatul ala. So... ajunge.

Back to being a bitch. Am zis !

Soundrackul saptamanii:

Did's

Poza asta e facuta pentru a fi legata de alta. Dar acum a devenit a ta.

For sale

Maturam eu azi prin bucurie si aud la AXN (nu ca m-as si uita la ceva, imi place mie cand sunt singura sa vorbeasca televizorul, sa mearga calculatorul, uneori si laptopul, sa arda becurile si nu e exclus ca eu sa am casti in urechi si sa ascult muzica de pe tel, ca nah, metalele trebuie sa urle si nu vreau sa imi deranjez vecinii. si ma mir cand vine factura de curent. :)) ) Asa, deci, aud reclama la Satisfaction. Nu am vazut nici un episod, am dedus cu ce e si atat. Si zicea ala acolo cum ca "exista un loc unde femeile sunt de vanzare". (sau se vand ? nu conteaza, ideea e de prins). Si am ramas io asa cu barbia pe coada maturii ca ciobanul ardelean din bancul cu OZN-ul (degeaba l-as scrie, daca nu il stiti, ca trebuie spus, nu scris. Si cu tot cu mimica specifica. So...). Si m-a lovit brusc. "Un loc?" Din diverse motive... dar peste tot. Nu ma exclud, m-am vandut de multe ori. Acuma clar exista tot felul de metode, motive, minciuni, dar intr-un final, ne vindem. Pentru un "Te iubesc", pentru un "Vrei sa ne casatorim?", pentru conditie, pentru liniste, pentru confort, din comoditate, pentru un D&G (well aici e discutabil, desi e hip Dolce, eu as prefera un Ungaro :D). Cedam o data ? Sale. Calcam un principiu ? Sale. Punem inca o masca ? Sale. Inchidem ochii ? Sale. Tacem cand ar trebui sa spunem ? Sale.

Veti spune ca e o diferenta intre vandutul pe bani si ce indrug eu aici. E. Dar vrem sa vedem cat e de mica ? De fapt... parca acolo e mai cinstit. Dau ceva, dai ceva, pe fata, comert. Simplu. Si apoi pe de alta parte...

Ah, da, faza proasta, depresie in prag, eu o alung, ea imi apare la usa, nah, you know... Si uite asa... zic si eu ca Did aici 9cu copyright cu tot si Flaviei si ei) si imi bag castile in urechi si ma vand iar... Totul e ok. Cum e aia, Jay? Azi e o zi minunata ? Fie

Bloguri de dimineata si cafea. Mai o tigara ar trebui, dar nu mai fumez in casa de mult, so... Muzici. Ploaie. Jumatate de ora fara rutina. Daca cineva mi-ar da acum biletele pe care le visez (U2 in Viena... just in case :)) ) as spune ca e o dimineata perfecta. Logic ca nu imi ajunge cat am. Ca cica mereu trebuie sa vrei mai mult. Desi eu... Dar ce e normal ?

Surunite

Eu cu febra, ea in recuperare dupa raceala cu febra mare mare. Ne uitam la desene.

"Mami, parca suntem doua printese surunite"
"aaaaaaaaaaa, cum suntem ?"
"Surunite, nu vezi ca nu putem sa iesim din casa?"

Am dedus intr-un final ca eram surghiunite. Dar printese. Cool

A la russe

Mood de ascultat muzica ruseasca si baut vodca. Tare, aspra, sa arda. Si lacrimile sa curga, asa, de la sine. Motiv ? Poate unul ascuns in versurile pe care nu le inteleg, intr-o durere ancestrala venita din muzica trista. Poate unul adus la suprafata de arsura alcoolului. Nu mai conteaza motivul. Lacrimi, vodca si...